Welcome
Who is Catullus?   Links
Catullus Forum   Search Translations
 

  Available Vercellese translations:  
 
1 2 2b 3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 14b 15 16 17 21
22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
32 33 34 35 36 37 38 39 40 41
42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
52 53 54 55 56 57 58 58b 59 60
61 62 63 64 65 66 67 68 69 70
71 72 73 74 75 76 77 78 78b 79
80 81 82 83 84 85 86 87 88 89
90 91 92 93 94 95 95b 96 97 98
99 100 101 102 103 104 105 106 107 108
109 110 111 112 113 114 115 116
 

 Available languages: 
 
Latin
Afrikaans   Albanian   Arabic
Brazilian Port.   Bulgarian   Castellano
Catalan   Chinese   Croatian
Czech   Danish   Dutch
English   Esperanto   Estonian
Finnish   French   Frisian
German   Greek   Gronings
Hebrew   Hindi   Hungarian
Interlingua   Irish   Italian
Japanese   Korean   Limburgs
Norwegian   Persian   Polish
Portuguese   Rioplatense   Romanian
Russian   Scanned   Serbian
Spanish   Swedish   Telugu
Turkish   Ukrainian   Vercellese
Welsh  
 

 Gaius Valerius Catullus     
About Me
Send a Reaction
Read Reactions
 

 
Carmen 68
In   by  Giovanni Guaita.
Propi campà a tèra da i dizgràsii,
mè iün che 'l ciàma aiüt già près a gnè,
tam màndi 's biët che t'è scrivì pianzénd,
parchè mi 't sàlva da na brüta mort.
Vénere,at dìzi,am làsa pü nén dòrmi,
sul antal let sénsa 'l calùr dna dòna,
quand la mént a zvìgia ciàma cunfòrt
né lìbar né puezìi pü m cunsùlu.
Am pias che 't vén'i a mi tam mè n'amìs
e iün e l'àut cunfòrt cun al cör an man
tam ciàmi propi a mi sinceramént.
Ma Mànlio ànche ti 't dévi savéi
i völ che tat fàghi nén àuti pensé
an che malùra gròsa ànche mi 'm tròva
e nén tam ciàmi lonca i pös nén dèti.
Al témp che mi i avìva dizdöt àni
e l'éra dla mè vìta primavéra
ànche mi iù gudì,mè lü,la déa d'amùr
che 'm mis'cia al màru cun al dus.
Ma tüta l'alegrìa l'è 'nda vìa
dop ca l'è mort al mè car fratèl.
O fratèl car che t'è purtàmi vìa
e t'è gavàmi tüti 'l ròbi bèli
cun la to mort tüta la cà l'è morta.
Ti t'è purtàti vìa culi giòi 
che iéru bèli fin che t'éri 'n vìta.
Dès che t'è pü ién sparìmi dal cör:
Puezìa,amùr che iéru tüt al bén.
Ta scrìvi a cul om,pénsa,che a Veròn'a
l'è rastà sul sénsa 'l calùr dna dòna,
distrüt, e l'éra di na gran famìja.
Suchì 'm fa mal ma i prov nén vargògna
pütòst,crëdmi,tam  lu dè dulùr e pén'a.
Pardòn Mànlio se mi i pös nén dèti
i ròbi bèli che 'm piazrìa tant
ma cùli ròbi ànche a mi am màncu.
'Ntànt i lìbar agliù pü nén cun mi,
mèc na casiëta iù purtàmni près
parchè l'è 'n poc che mi i viv a Rùma.
Da là 'm bug' pü e là iù la mè cà
e uramài mi i pasrù là la vìta.
At vëdi donc,pénsa nén mal ad mi
che,figürùmsi,at völa nén tant bén.
Pürtròp di dùi ròbi che tam ciàmi
agnè nén iün'a che mi i pöda dèti
parchè,e'm dispiàs tant,gliù pròpi nén,
d' sicür iavrìa datji se mi gliàva

I pös nén tàzi,àngial,l'aiüt che Alio l'è dàmi sémp 
e spécie 'nt'n'ucaziòn. 
Völ nén che 'l témp,pasànd,a lu scansèla 
e che finìsa tüt,al sòlit,dizmantià. 
Angial,lu dig a vùi e vùi a i àuti: 
che si càrti ancù vègi ancù nu pàrlu, 
e ancù pü viv dop mort sìa 'l ricòrd, 
che mài ansàl so nom tant unurà 
i sìa i ragn che i fàgu ansìma 'l tlèri. 
Lu séi tüti,i péns,che pasiòn l'è dàmi 
la déa caprisiùza d' Amatùnte 
quand,as pöl dì,che iàva chi 'ndén l'Etna, 
iéra buiént mè l'àqua di Termòpili 
e tüti i dì iàva razòn da piànzi e d'avéi bagnà 'd làgrimi la fàcia, sénsa 'l so aiüt alùra mi che i fàva? 
Mè 'nsima 'n mont a sàuta giü da 'nsl'àut 
cun la so aqua ciàra an cit turént 
che quand a l'è gnì giü dal precipìsi, 
rivà 'ntal pian la scur an mès la gént 
e a chi d'andè l'è strac da 'ndè al dà cunfòrt, 
al sul antùrn al fa carpè la tèra 
o tam mè quand dla gént che 's tròva 'n mar, 
se Càstore e Pollùce a ién fat gràsia 
e l'è cesà urmài la gran tempèsta 
sént rivè 'n vént che 'l fa nén pagüra 
ma 'l büfa bèl rubüst andénta 'l véli, 
cuzì par nùi l'è stat l'aiüt ad Manliu. 
Ia strà sarà lü l'è dürvìmji tüti. L'è uspitàmi 'n cà cun la mè dòna parchè i pudéisu fè i nos giöc d'amùr, 
e lé,mi 'm vis ancù,la prìma vòlta, l'è gnì cun pas legér mè cul dna déa bèla dna blësa che piàva la vista, 
ancù lu vëd davànti fèrma 'nsl'üs e cul a scrùsi suta i pé dal sòli lu sént chi 'ndén i urìi e chi 'ntal cör. 
Ah ca l'è stat cul an mumént màgic 
tam mè che dis la stòria 'd Laudamìa 
inamurà dal so Protesilào quand an prinsìpi 
l'è entrà 'ntla cà 'ncu nén finìa pòvra sfurtünà,parchè 'lùra 'l cél a iéru dizmantiàsi da ingrasièslu 
e 'l destìn vulìva lü 'l füisa vìtima predestinà. 
Oh sa Ramnùzia che a mi gnénte 'm piàza 
che piàza nén a cùi che ién sü 'n cél. 
Parchè se 'n sant altàr a ricéu nén i ufèrti 
che a lü 's duvrìu fè,sicür che par quaidün a finìs mal 
L'avrìa duvü 'mparèlu Laudamìa  custrëta a separèsi dal so spus prìma d'avéi  ' vü témp 'd sfughè l'amùr 
a di nöt lònghi ancù ad quaic invèrn 
e pö luntàn da l'om pudéi rezìsti. 
(Lu sàvu i pàrchi che l'andàva a pòchi se ai mür ad Tròia füisa 'ndà suldà,Elena rapìa,già 'l fiùr ad Grécia
,rivà da tüti i part a l'éra là).
A la sità,d'Euròpa e d'Azia tòmba,ruìn'a grànda 'd tànta giuventü,andùa tüt l'è finì antìn falò.
L'è nen truvài mort al mè fratèl?
O car fratèl che urmài at vidrù pü,pòvri fratèl struncà 'ntal fiùr dla vìta che t'è sutrà,cun ti la nòsa cà.
Tüti cun ti al giòji ién scumparì che mèc l'amùr ad ti m'atnìvu 'n vìta dès t'è là an tèra tant luntàn'a,
t'è nén avzìn'a i mort dla to famìja,
Tròia schifùza at tén an cò dal mond
là 'ndùa 's sa che d'ogni part i giùu ad Grécia,
lasà 'n prèsa i sùi cà,ién duvì cùri par nén che 'l bèl pastùr l'avéisa a gòdsi tranquìl antàl so lèt
la pütana che l'àva 'ndài près. 
L'è stat alùra an cùla gran malùra che ti Laudamìa,cuzì bèla,a t'è pardì,che brüt afè,la spus a ti pü car che 'l fià par respirè:destìn l'éra che 'l to amùr prufònd
tiréisa fin'a al fond di 'n gran büròn
mè i dìzu,vzìn Cilléne a füisa fònda
la gran bögia furmà dal fiüm Fenéo
quand,sügà l'aqua,iéra lì ,'n cratére.
I dìzu i Gréci che l'àva scavàla squarsànd
pròpi i vìseri dal mont
cul che,avénd Giòve par so pàri bon,
figüràva da èsi 'l fiö d'Anfitriòn.
An cul témp che a Stìnfalo 
par cumànd di n'om da nén ca l'éra 'l so padròn,
i üzéi,che iàvu 'l bèc e i àli 'd brònz
e stàvu lì mangiànd la gént dadlà,
l'è fàtji fòra sénsa zbagliè 'n culp.
Duvìva ancù quaidün an cél muntè
ed Ebe pü nén vérgine rastè.
Ma tant ancù prufònd ad cul büròn
a léra cul amùr ca l'è dumàti
e sùta 'l zu t'évi ancù mài zbasàti.
A 'n nònu vec' a l'è nén car cuzì l'anvudìn
ca l'è dài la so fìa quand urmài
pèrsi iéru ia sperànsi d'avéi iün
che la ròba l'arditéisa.
Cui che i ghignàvu adès i rìdu pü
e 'l nònu 'l vëd cun gran sudisfasiòn
vìa vulè luntàn cùi brüt curnagiòn.
An bén cuzì völ nén biànca culòmba
al so culòmb quand lé l'ancrùzia 'l bèc
e finìs pü da dèi i so bazìn.
Iè nén creatüra al mond püsè vugliùza,
püsè 'd qualsìasi dòna caprisiùza.
Ma 'l to bén fol l'è andà pü 'ncù a fond
a pén'a stat cubià a l'omu biond
e nén da ménu 'd cùla Laudamìa
l'è gnìmi 'nsi ginùi la giòia mìa
e mlu stranzìva 'ntài mè bras al cör.
Se i bàsta nén Catullo,e 'm farà tort,
bàsta che i sìu cit e nén suént e dop pü nén lu fàga da sfacià,e bén,i sarrùma n'öc',i supurtùma,
völ nén pensè,mè fa la gént stulëcia
che tüt ruìn'a cun l'intranzigénsa.
Fin'a dal cél Giunòne la regina,
cuzì dal vòlti l'è paràni giü parchè curìva Giòve 'près a tüti.Ma bastamiùma nén as paragòn
e fùma nén la part dal vèc' matùza.
Nén cèrtu Lèzbia cumpagnà dal pàri
l'è gnìmi 'n cà cun i prufüm d'urient,
spùza nuvèla vistì 'd bianc ma mè na làdra l'è purtàmi 'l giòji che da scundùn dla spus l'àva rubà
gavàndsi dal linsö adl'om spuzà.Na nöt regalàndmi meravigliùza e chi 'ntal cör par sémp al'è marcà.
Dès,par tüt al bén,Manlio,ca t'è fàmi,
ricunusént at mand sa puezìa che l'è bén poc rispèt ai benefìsi.Che 'l vos bèl nom sìa mài macià dla rüzu.
Né ancö né dumàn né ansün àutar témp.
Che 'l cél a pénsa lü a cumpensèvi
cun tüti i bén che 'l dev ai galantòm.
T'augür felicità a ti e la dòna e a la to cà,al nì nos prim d'amùr,ad mi e dla mè Lèzbia che iù car pü 'ncù che mi.La vòia 'm dà da vìvì la giòia mìa, vìta dla mè vìta.
In   by  Catullus.
Quod mihi fortuna casuque oppressus acerbo
conscriptum hoc lacrimis mittis epistolium,
naufragum ut eiectum spumantibus aequoris undis
subleuem et a mortis limine restituam,
quem neque sancta Venus molli requiescere somno
desertum in lecto caelibe perpetitur,
nec ueterum dulci scriptorum carmine Musae
oblectant, cum mens anxia peruigilat:
id gratum est mihi, me quoniam tibi dicis amicum,
muneraque et Musarum hinc petis et Veneris.
sed tibi ne mea sint ignota incommoda, Mani,
neu me odisse putes hospitis officium,
accipe, quis merser fortunae fluctibus ipse,
ne amplius a misero dona beata petas.
tempore quo primum uestis mihi tradita pura est,
iucundum cum aetas florida uer ageret,
multa satis lusi: non est dea nescia nostri,
quae dulcem curis miscet amaritiem.
sed totum hoc studium luctu fraterna mihi mors
abstulit. o misero frater adempte mihi,
tu mea tu moriens fregisti commoda, frater,
tecum una tota est nostra sepulta domus,
omnia tecum una perierunt gaudia nostra,
quae tuus in uita dulcis alebat amor.
cuius ego interitu tota de mente fugaui
haec studia atque omnes delicias animi.
quare, quod scribis Veronae turpe Catullo
esse, quod hic quisquis de meliore nota
frigida deserto tepefactet membra cubili,
id, Mani, non est turpe, magis miserum est.
ignosces igitur si, quae mihi luctus ademit,
haec tibi non tribuo munera, cum nequeo.
nam, quod scriptorum non magna est copia apud me,
hoc fit, quod Romae uiuimus: illa domus,
illa mihi sedes, illic mea carpitur aetas;
huc una ex multis capsula me sequitur.
quod cum ita sit, nolim statuas nos mente maligna
id facere aut animo non satis ingenuo,
quod tibi non utriusque petenti copia posta est:
ultro ego deferrem, copia siqua foret.

Non possum reticere, deae, qua me Allius in re
iuuerit aut quantis iuuerit officiis,
ne fugiens saeclis obliuiscentibus aetas
illius hoc caeca nocte tegat studium:
sed dicam uobis, uos porro dicite multis
milibus et facite haec carta loquatur anus.
. . . . . . . .
notescatque magis mortuus atque magis,
nec tenuem texens sublimis aranea telam
in deserto Alli nomine opus faciat.
nam, mihi quam dederit duplex Amathusia curam,
scitis, et in quo me torruerit genere,
cum tantum arderem quantum Trinacria rupes
lymphaque in Oetaeis Malia Thermopylis,
maesta neque assiduo tabescere lumina fletu
cessarent. tristique imbre madere genae.
qualis in aerii perlucens uertice montis
riuus muscoso prosilit e lapide,
qui cum de prona praeceps est ualle uolutus,
per medium densi transit iter populi,
dulce uiatori lasso in sudore leuamen,
cum grauis exustos aestus hiulcat agros:
hic, uelut in nigro iactatis turbine nautis
lenius aspirans aura secunda uenit
iam prece Pollucis, iam Castoris implorata,
tale fuit nobis Allius auxilium.
is clausum lato patefecit limite campum,
isque domum nobis isque dedit dominae,
ad quam communes exerceremus amores.
quo mea se molli candida diua pede
intulit et trito fulgentem in limine plantam
innixa arguta constituit solea,
coniugis ut quondam flagrans aduenit amore
Protesilaeam Laodamia domum
inceptam frustra, nondum cum sanguine sacro
hostia caelestis pacificasset eros.
nil mihi tam ualde placeat, Ramnusia uirgo,
quod temere inuitis suscipiatur eris.
quam ieiuna pium desiderat ara cruorem,
docta est amisso Laudamia uiro,
coniugis ante coacta noui dimittere collum,
quam ueniens una atque altera rursus hiems
noctibus in longis auidum saturasset amorem,
posset ut abrupto uiuere coniugio,
quod scibant Parcae non longo tempore abesse,
si miles muros isset ad Iliacos.
nam tum Helenae raptu primores Argiuorum
coeperat ad sese Troia ciere uiros,
Troia (nefas!) commune sepulcrum Asiae Europaeque,
Troia uirum et uirtutum omnium acerba cinis,
quaene etiam nostro letum miserabile fratri
attulit. ei misero frater adempte mihi
ei misero fratri iucundum lumen ademptum,
tecum una tota est nostra sepulta domus,
omnia tecum una perierunt gaudia nostra,
quae tuus in uita dulcis alebat amor.
quem nunc tam longe non inter nota sepulcra
nec prope cognatos compositum cineres,
sed Troia obscena, Troia infelice sepultum
detinet extremo terra aliena solo.
ad quam tum properans fertur undique pubes
Graecae penetralis deseruisse focos,
ne Paris abducta gauisus libera moecha
otia pacato degeret in thalamo.
quo tibi tum casu, pulcerrima Laudamia,
ereptum est uita dulcius atque anima
coniugium: tanto te absorbens uertice amoris
aestus in abruptum detulerat barathrum,
quale ferunt Grai Pheneum prope Cylleneum
siccare emulsa pingue palude solum,
quod quondam caesis montis fodisse medullis
audit falsiparens Amphitryoniades,
tempore quo certa Stymphalia monstra sagitta
perculit imperio deterioris eri,
pluribus ut caeli tereretur ianua diuis,
Hebe nec longa uirginitate foret.
sed tuus altus amor barathro fuit altior illo,
qui tamen indomitam ferre iugum docuit.
nam nec tam carum confecto aetate parenti
una caput seri nata nepotis alit,
qui cum diuitiis uix tandem iuuentus auitis
nomen testatas intulit in tabulas,
impia derisi gentilis gaudia tollens,
suscitat a cano uolturium capiti:
nec tantum niueo gauisa est ulla columbo
compar, quae multo dicitur improbius
oscula mordenti semper decerpere rostro,
quam quae praecipue multiuola est mulier.
sed tu horum magnos uicisti sola furores,
ut semel es flauo conciliata uiro.
aut nihil aut paulum cui tum concedere digna
lux mea se nostrum contulit in gremium,
quam circumcursans hinc illinc saepe Cupido
fulgebat crocina candidus in tunica.
quae tamen etsi uno non est contenta Catullo,
rara uerecundae furta feremus erae
ne nimium simus stultorum more molesti.
saepe etiam Iuno, maxima caelicolum,
coniugis in culpa flagrantem concoquit iram,
noscens omniuoli plurima furta Iouis.
atqui nec diuis homines componier aequum est,
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
ingratum tremuli tolle parentis onus.
nec tamen illa mihi dextra deducta paterna
fragrantem Assyrio uenit odore domum,
sed furtiua dedit mira munuscula nocte,
ipsius ex ipso dempta uiri gremio.
quare illud satis est, si nobis is datur unis
quem lapide illa dies candidiore notat.

hoc tibi, quod potui, confectum carmine munus
pro multis, Alli, redditur officiis,
ne uestrum scabra tangat rubigine nomen
haec atque illa dies atque alia atque alia.
huc addent diui quam plurima, quae Themis olim
antiquis solita est munera ferre piis.
sitis felices et tu simul et tua uita,
et domus in qua lusimus et domina,
et qui principio nobis terram dedit aufert,
a quo sunt primo omnia nata bona,
et longe ante omnes mihi quae me carior ipso est,
lux mea, qua uiua uiuere dulce mihi est.
Do you see a typo? Do you have a translation? Send me your comments!
 


  © copyright 1995-2013 by Rudy Negenborn